Dorëshkrimi i librit të Hysen Këqikut në gjuhën rumune

nga **Agim Gashi** Sun Sep 27, 2009 11:40 pm

Dorëshkrimi i librit të Hysen Këqikut në gjuhën rumune U1_Ballina-Melodia

Coperta - Ballina (Melodia e pritjes)

Pas Anatomisë së dashurisë së Sabile Keçmezi-Bashës, këto ditë del në dritë një libër i ri i një poeti kosovar në gjuhën e një vendi ku njeriu lind poet. Kemi nderin që Zemrës Shqiptare t’ia propozojmë për prezantim dorëshkrimin origjinal të vëllimit Melodia e pritjes, që ka për autor poetin e talentuar nga Kosova lindore, Hysen Këqiku. Fill pas këtij vëllimi, gjatë kësaj vjeshte pason të dalë edhe një libër i ri i një poeti shqiptar nga i njëjti nënqiell poetik: Engjëll Koliqi. Kështusoj, përmes vlerave të saj letrare, Kosova integrohet dalngadalë në botën rumune, siç edhe bota letrare rumune, integrohet në spektrin e gjuhës shqipe. Në luginë të kësaj dërgese, e gjeni pasthënien e librit, edhe në gjuhën shqipe. (B. Y.)

Hysen Këqiku

Melodia aşteptării / Melodia e pritjes

Copyreight@Albanezul

Biblioteca albaneză

Redactor: Mihai Antonescu

Recensent: Marilena Lică

Corector: Paula Covalciuc

Coperta: Mariana Oros

Tehnoredactare: Florian Huţanu

Cartea apare în colaborare cu Uniunea Culturală

a Albanezilor din România

* * * * *

Ky libër del në dritë në bashkëveprim me Bashkësinë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë

ISSN: 1221.6925

Poezie albaneză din Kosova

Hysen Këqiku

MELODIA AŞTEPTĂRII

MELODI E PRITJES

Traducere în limba română /

Përktheu në gjuhën rumune:

Baki Ymeri

Prefaţa / Parathënia: Marius Chelaru

Postfaţa/ Pasthënia: Monica Mureşan

Redacţia revistei Albanezul

Bucureşti (2009)

Bukuresht

Isa Boletini în fruntea delegaţiei kosovare la Vlora în timpul declanşării independenţei albaneze ( 1912)

În aşteptarea stelei / Në pritje të yllit

Peste oase împietrite/ În faţa ochilor/

Continentului “culturalizat”/

Autohtonia o aşezăm în rafturi/

În aşteptarea stelei/

Vatra trebuie ţinută/ Aprinsă.

Hysen Këqiku, Mers/ Ecje

O variantă/ cale de înţelegere a poeziei lui Hysen Këqiku, poate şi pentru felul în care gândeşte patria, trecutul şi prezentul locurilor natale, în bună măsură, ar putea fi prin poezia Mers / Ecje. Poezia kosovarului inspirat, în acest volum selectiv, nu este, desigur, una monocromă, monotematică şi, aş adăuga, nici angajată. Dar putem spune, fără teamă de nedorita politizare a unor cuvinte ca „patriotism” sau „patrie”, că scrie despre elementele de istorie, tradiţie, mit (Itaca, Odiseu, Pegas, merele Hesperidelor). Toponimia locală este o tentă deosebită în creaţiile sale, exemplificte cu un bagaj de cuvinte, aşa cum sunt ele redate în poeme: Premti, Besa, Lotina, Gorubinţa, Ghilan, Kumanova, Leka Fani, biserica lui Kuiarka, Dushkaja sau Dardania Sacra, Velia Glauas, Faranores, Naisusiana.

Spun toate acestea şi într-un context mai larg, pe care l-am amintit analizând unele aspecte legate de poezia feminină din Kosova (amintind despre Sabile Basha că nu este vorba despre o „uniformizare”). Scriam cândva despre un „cromatism”, o tentă de „culoare” realizată şi prin raportarea la elementele de tradiţie sau/ şi geografie/ istorie, mitologie, obiceiuri, într-un cuvânt de ceea ce defineşte un „fel de a fi” al oamenilor locului, uneori adăugându-se şi apăsările generate de confruntările violente iugoslave, cu toate dramele şi distrugerile de după anii ’90, mai ales.

Dorëshkrimi i librit të Hysen Këqikut në gjuhën rumune U1_HysenKeqiku2

Dorëshkrimi i librit të Hysen Këqikut në gjuhën rumune U1_HysenKeqiku2

Fără a relua cele spuse atunci, amintesc că era vorba şi despre „bagajul cultural circumscris” acestui mod de a scrie şi, nu în ultimul rând, despre abordarea lecturii un cititor din altă ţară, alt areal cultural, din punct de vedere al esteticii şi al sociologiei receptării, subliniind că orizontul de aşteptarea al cititorului este în totalitate constituit din norme etice şi estetice, deşi uneori apar şi criterii de apreciere de ordin extraliterar, şi aici discuţia pătrunde pe un alt teren. Nu era o subliniere menită să dea o mai mare încărcătură/ complexitate, alta decât o au, versurilor acelor autoare, cum nu este cazul nici acum, la Hysen Këqiku. Discuţia în speţă viza re-construcţia operei în procesul lecturii de către cititor sau/ şi „descifrarea” unor anume imagini (conturate printr-un vers sau un grup de cuvinte ş.a.) într-un mod care să permită cunoaşterea/ înţelegerea „celuilalt”, a bagajului cultural/ istoric/ cotidian la care se raportează.

Dacă ne referim la această selecţie, ea ne prezintă un Hysen Këqiku pentru care trecutul este semnificativ, un om cu speranţă pentru viitor, dar şi cu o doză de optimism „în rezervă” (Te iubesc azi/ Kosovă/ Oricum ai fi/ Te voi iubi şi mâine), o urmă de neîncredere în acele îndepărtate „cabinete de gheaţă” ale puterilor care prea adesea nu au ţinut cont de suferinţele oamenilor din această regiune „în mijlocul/ mâniilor cotidiene” sau ale celor trecute, credinţă în Cel de Sus („Nu aş fi avut nici litere/ Fără gravura Celui de Sus”). Şi, tot din ce se vede în această selecţie, Hysen Këqiku nu scrie tocmai poezie de dragoste, dar iubirea este o temă pe care nu o ocoleşte. Astfel, iubirea este, în aceste poeme „coaptă de arşiţa gliei”, „iubire idilică” sau „iubire prăbuşită”. Sau o întâlnim în imagini de tipul – „iubirea călătorului” faţă cu „fuga întoarcerii” (mai întâlnim şi expresii ca: „setea iubirii/ călătorului setos”) ori „iubire/ egală cu ura/ cu otrava de năpârcă” ş.a.

Dar, poate, printre elementele definitorii ale poeziei lui Hysen Këqiku, afară de cele enunţate deja, unul important este nostalgia. Nostalgia pe care eu o întrevăd ca pe o nuanţă cu care dă o tentă cuvintelor pe care le alătură în vers. Nostalgia după locuri/ întâmplări/ oameni, acum amintiri dintr-un timp pogorât în trecut, colorată a aşteptare (un exemplu – „Versul meu aleargă spre zori/ Urmărind fumul hornurilor/ Întoarcerea rândunicilor”) ori a copilărie, poate (de pildă când vorbeşte despre „naşterea cântecelor de leagăn”) sau visare/ vis – fie el despre iubită, locurile natale sau despre cum credea că va „lecui rănile/ cu drumurile aşternute” ş.a. Uneori, dacă ne-am gândi la poezie ca la un tablou viu, colorat a viaţă, versul lui tinde uneori a căpăta culoarea melancoliei, ca în vechile şi dragele fotografii sepia cu bunii noştri.

Sunt parte dintre lucrurile ce se pot citi printre rândurile versurilor lui Hysen Këqiku, semnatar a mai multe volume şi de poeme, dar nu numai. Este, în viziunea mea, un autor care pare că nu vizează forţa, percuţia ori complexitatea versului/ expresiei poetice, cel mai adesea, parcă (fie şi aparent), nemizând pe emoţia formală, ci, poate, uneori, pe aceea a trăirii. Astfel, imaginile străbat, parcă, etape de „învelire” cu frânturi de prezent ori trecut/ istorie/ mit, căutând o (dorită) esenţă care să unifice experienţele/ viziunile/ mesajele poetice întru cuvânt, ca infrastructură a actului creator. În acest volum nu este o poezie de experiment sau care să folosească preţiozităţi de limbaj, ori să abunde în figuri de stil – acestea din urmă nelipsind însă (spre exemplificare a modului în care construieşte tropii: „Paşii prin timp arcuri ale mişcării”, „cărările frumuseţilor de sticlă”, „să devii privire de greier/ în creangă uscată”) – ci mai curând una în care doreşte să transmită o stare, o imagine, un mesaj. Şi, de multe ori, prin aceasta, poate, când versul este aproape de a se scufunda în tern sau într-un fals prozaic, poetul pare că se regăseşte. De altfel, foloseşte expresia „nu ne ascundem după metafore”.

Înainte de a încheia, o consideraţie: este interesant, dar nu de mirare că autori din regiunile cele mai apropiate de/ sau chiar acolo unde pe vremuri locurile erau populate şi de aromâni (cum este cazul unor regiuni ale Kosovei de Est, de unde sunt mare parte dintre poeţii de limbă albaneză kosovari traduşi în limba noastră, începând de pildă cu Ibrahim Kadriu şi continuând cu Miradije Ramiqi, Nexhat Rexha, Sabit Rrustemi, Ramadan Mehmeti, Fatmir F. Salihu, Engjëll Koliqi, Albina Idrizi, Sarë Gjergji ş.a., poeţi albanezi care au dorit să îşi vadă poezia lor şi în limba română. Hysen Këqiku, un autor pentru care locurile natale înseamnă ceva, are acum, în aşteptarea stelei lui, care-i va „binecuvânta dorinţa întoarcerii” acolo, într-un loc al lui, unde va „putea creşte cu iubire” şi luna de pe cer, şi, cine ştie, îl va ajuta să scrie poeme prin care se va aşeza, poate, în viitor, în preajma unor nume de rezonanţă ale poeziei albaneze, o „melodie a aşteptării” transpusă de Baki Ymeri în limba română.

Marius Chelaru

BESA* MULT DORITĂ

(Besë e gjakuar)

Doar încă un pic

Până când vom înlătura ghimpele din livadă

Până când vom reînvia florile de mac

Până când se va însenina fluviul la izvoare

Până când vom topi negrii nori din cer

Până când vom alunga umbrele care ne urmăresc

Până când vom prinde mingea în mână

Vei înşăua calul lui Aga Ymeri

Pentru besa mult dorită a întoarcerii

Un ocean plus un continent

Călare pe un pegas le vei trece

Ne vom creşte cu iubire idilică

Luna de pe cupola din cer

Ne va binecuvânta dorinţa întoarcerii

Steaua mea

*Besa – în alb. cuvânt dat, cuvânt de onoare

GARA DE AŞTEPTARE

STACIONI I PRITJES

NASTEREA CANTECELOR DE LEAGĂN

(Lindja e ninullave)

1.

Voi scrie cândva

În primăvara zumzetului de muşte

O scrisoare fără cuvinte

Despre mărul argintiu

Naisusiană*

Hoinărind grăbiţi

Când hesperidele dormeau

În leagănul somnului

Ce rău pentru urmele topite

Prin ilice si giubele

Surtuce şi sumane

Batjocoriţi de şiragul şi şepcoşi

Azvârliţi şi zdrenţuiţi

Pe drumurile vicleniei

Uragane, furtuni

Trunchiuri smulse

Rădăcini arse şi coapte

2.

Sămânţă lui Faranores

Nu a pierit

Dar a răsărit aiurea

Mereu pentru a rămăne

Sub umbra lui Premti

În fortareaţa

Dardaniei Sacra

3.

Călătorie lungă

Prin timp urât

Picioarele

Arată oboseala

Genunchii

Trimit jiunghiuri

- În călătorie sunt

Să mă sui în vârf

Doar din acele coroane

Privesc “ora stelară”

Dincolo dee soare

Şi nici când apusul

4.

Versul meu aleargă spre zori

Urmârind fumul hornurilor

Întoarcerea rândunicilor

Pe cine să rog să cânte despre iubirea

Coaptă de arşiţa gliei

Să te sărut ţărişoara mea

Nu aş fi existat nicicând

Fără dorinţa arzătoare pentru tine

Nu aş fi avut nici limbă

Fără limba sfintei Eriteea

Nu aş fi avut nici litere

Fără gravura Celui de Sus

Şi

Călătoria sfinţeniei

Pănă la romanţa mea

5.

Dacă n-ai fi avut numele atât de frumos

L-aşi denumi r ă b d a r e

Închipuiţi-vă

Letargia nu este

Masa rotundă

Vârful înalt

Inima înfocată

În letargie

Mai bine ca oricine

Ştie lacrima despărţirii

Dorul fecioarei

Purpuriul mijit al feţelor

Pentru fiul aflat la răscruce

undeva departe

Egal cu cuvântul mamei

Suspinul în vocabularul ei

Împrăştiat prin necroloage

6.

De unde această batjocorire

Cu buzunarele golite

Darul Stelei

Inimile pline de iubire

Continuarea cântecelor de leagăn

Pentru cei nenăscuţi

În mersul nostru ne bucură

Naşterea cântecelor de leagăn

Ele sărută pământul

Albesc florile

Pentru cei nenăscuţi

În sprâncenele soarelui

Botezul cântecelor de leagăn

Hesperidele nu mai au somn

Dăruind mărul argintiu

1993

*Naisusiana, localitate antică albaneză în împrejurimile oraşului Niş, vizavi de Valea Timocului.

SURÂSUL MA URMAREA

(Buzëqeshja më tërhiqte)

Eu credeam

Că voi lecui rănile

Cu drumurile aşternute în faţa mea,

Credeam că mă voi sui

Către izvoarele vântului

Împreună cu petalele căzute

Pe pământ

Mi se părea că mă atrăgea

Surâsul tău

Împreună cu zborul păsărilor.

Tu erai acolo

Unde să sărutau norii

Scăpărând fulgere

Cu bubuituri

Acolo când frisoanele reci

Picau din cer

Tremurai

Strălucire de rouă erau

În relieful umplut

Cu riduri de griji

...

Mergeam

Cu pasul

Obositor al versului

Atârnat

În cuier

SUSPINELE UMEDE

(Pëshpëritjet e lagura)

Te-ntinzi pentru odihnă

Prin fereastră

Te uiţi la stele

Acelaşi cer

Nori răsfiraţi

Sunt ici şi colo

Grija

Şi-a făcut culcuş în suflet

Pentru steaua mea

Un continent plus un ocean departe de mine

Tu visezi aceeaşi grădină

De unde îţi trimit

Şoapte umede

Unde te visez eu

Pe zăpadă

În furtună

În ploaie

Ce uşor pică

Te cuibăreşti undeva

Într-un pământ

Îndepărtat

Străin

Şi umed

Îmi închipui

Cu îngrijorare

MERS

(Ecje)

Trebuie ţinută

Aprinsă vatra

Peste sângele

Vestitorului luminii

Mersul şi rămănerea pe loc

Trebuie depăşite

În iureş de vijelie

Cu nori negrii

Înfăşurăm umblatul

Peste oase împietrite

În faţa ochilor

Continentului “culturalizat”

Autohtonia o aşezăm în rafturi

În aşteptarea stelei

Vatra trebuie ţinută

Aprinsă

VEGHE

(Vegim)

Fluviul care tremură

Spre răsăritului primăverii

Mi se apropie cu stângacie

În toiul crăpăturilor

Gheţii

Privesc

Mreajă de păiănjeni

În timp ce simţul auzului

Lătrături înregistrează

Dincolo de mreaja

În fundul întunericului

Mi se pare că văd

Lumină de stea

Arsă

Pentru întoarcere

DINCOLO DE NOPŢI

(Përtej netëve)

Cine mi-a furat

O parte de soare

Şi mi-a lăsat întunericul

Pe care în cealaltă parte

A lumii l-a topit

Eu am rămas

Izvor monoton

Cu cascade

Nesecate

Setea încă nu-o pot stinge

Caut partea topită

A soarelui

Pănă la trezirea

Curcubeului din tine

Soare, stea

Dincolo de nopţi

PRIN FRUMUSEŢI ÎNGHEŢATE

(Nëpër bukuri të akullta)

Am umblat

Pe cărările dorite

Prin frumuseţile îngheţate

Pe trotoarele lumii

O! Stea singuratică

În cupa cerului

Fluviul poartă

Frunze înverzite

Însoţite cu iubire

Prăbuşită

Şi pe malurie stâncoase

Se striveşte eroziunea lacrimilor

În Lotina

MELODIE A AŞTEPTĂRII

(Melodi e pritjes)

Din chitara

Cu rupte corzi

Şi tremolo frânt

Aştept o melodie

Aşteaptă două degete

În timp ce inundaţia

Năvăleşte

În albia fluviului

Şarpele fluviu

În stomacul mării

Descarcă frunze

Galbene

Iar eu

Singur

Voi aştepta

Pasărea idilei

Cu melodia aşteptării

PLIMBARE DE HOINARI

(Bredhje bredharakësh)

Din patul înnoit

Departe stau stelele

În patul erodat

Găsesc adăpost augurii

Prin petele curbelor

Derbedeii

Ling în urmă...

După cârpele aruncate

Hoinari pănă la dispariţie

În povărnişul lor

Petele nu le a şters

Nici roua dimineţii

Nici învălmăşeala verii

CUCUVEAUA

(Kukuvajka)

Prin aceste cărări

Zoiele şi-au învăţat drumul

Făcut ghem fără fire

De câte ori se umflă norii

Hoinăresc prin

Mucegaiul

Melcilor

Ei ascund coarnele

Păcătoşii

Ei scot coarnele

Ucigaşi

În toiul zilei

Valvârtej se rostogoleşte

Pentru a ascunde firul

În haina creatorilor

Cucuveaua cobeşte

Pe Simonica orbită

Stelele licuricii nu le sting

Se-mpietresc în orice vers

Se topesc în orice prag

TE IUBESC

(Të dua)

Te iubesc

Aşa cum eşti

Cu vicii şi capricii

Din răsărit pănă la apus

Din nord pănă la sud

Iarna să-ţi-o fac primăvara

Primăvara să nu-ţi devină iarna

Să fie acest blestem

Printre cele mai mari

Îndreptat spre Tine

Fără punct de exlamaţie la sfârşit

În sfârşit fără puncte de tăcere

Te iubesc cu orice măsură

În dimineaţă

În miază

Şi seară

Te iubesc

Cu tusea ta secată

Cu scuipăturile tale repetate

Cu trezirile cotidiene

Cu trezirile reînviate

Cu furiile şi bufniturile

Cu fum peste scrum

Cu candele aprinse la morminte

Te-am iubit ieri

Dardanie

Te iubesc azi

Kosovă

Oricum ai fi

Te voi iubi şi mâine

AŞTEPTARE

(Stendim)

Când fluviul curge senin

Printre livezile fără mărăcini

Feţele noastre le privim

Ca în oglindă

Cu nasuri lungi

Drepte

Poate

Şi ridicate în sus

Cu vărsăturile

Pe care nu le poate ascunde

Cu vărsăturile

Şterse cu mânecă

Cu două linii verticale

În mijloc de frunte

Cu celelalte orizontale

Cu ochi deschişi şi zgâiţi

Pe jumătate închişi şi deloc adormiţi

Se înroşeşte sau se îngălbeneşte

Fiecare faţă

În acea oglindă

Când a curs lin

Când a avut inundaţie

Sub frisoanele fulgerelor

Sub bubuituri de trăsnete

Cursul fluviului

Fără cenzură

Aşteaptă

Faţă

Albă

Roşie

Galbenă

GARA DE AŞTEPTARE

(Stacioni i pritjes)

Eu pe oriunde merg port cu mine

Focul care în interior mă arde

În scenă rămân însoţit cu arşiţă

Dialogul nespus aplaudă zgomotos

Focul continuă in interior să mă ardă

Paşii prin timp arcuri ale mişcării

Câtă trudă pentru a se cârpi cerul ramolit

Iar flacăra călăreşte liber

Când vânturile nu se ştie pe unde bat

Aşteptarea nu mă sperie în nevroză

Căutând cărarea ieşită din hoinăreală

Să nu fiu înghiţit de mumia anotimpurilor

Fără culorile lor îşi vaită timpul

Liliecii neîmpiedicaţi şerpuiesc

Prin umbre ce deschid cale

Şi scriu din nou când vin lătrături

Oare, va fi aceasta ultima gară

Cu burniţa de toamnă.

ÎN PRIVIRE

(Në vrojtim)

Mergi pe cărările frumuseţilor de sticlă

Şi nu cauţi o piatră

Din locul de naştere

Pernă ca s-o pui

Nu vreau să devii privire de greier

În creangă uscată

După pâinea cotidiană năduşeşti

În memorie să ţii

La Velia Glaua

Mireasma florilor tale

O vei găsi

Umbrele de fag

Focul idilei sting

Şi din nou merg

Însoţit de ardere

Ca mine în cercetare

Pe drumul pe care te vei întoarce

DESTIN ŞI HAR

(Fat dhe dhunti)

Am deschis fereastra şi am văzut dincolo

Iată pe unde vă văd în câmpiile albe

Argaţi ai secolelor ce vor veni

Voi ce respiraţi staţi gânditori

Voi din colivie viteji - în opere

Nu ne ascundem după metafore

Dacă vă-ntreb

Să nu-mi răspundeţi

Fiindcă voi vorbiţi cu mine

Foarte deschis în câmp

Îmi place acest câmp

Cu lumină caldă

Şi după mersul meu în veşnicie

În opere să mă-nviaţi

Phoenix

EU AM VRUT PASĂRE

(UNË E DESHA ZOG)

CEARTĂ

(Rragatë)

În Gorubinţa e secetă

În inima mea scrum

Oasele tatălui meu

Se împietresc în Gorubinţa

O ora dincoace de Kumanova

Eu la Ghilan

Număr orele departe de mine

Gorubinţei i-e sete

Inima mea sângerează

Câţi mărăcini cu ghimpi lungi

Câte şanţuri s-au deschis

Câte voci zumzuiesc

Între Gorubinţa şi Ghilan

Monştrii ieşiţi din poveşti

Scormonesc în şanţuri

Deasupra oaselor împietrite

Mărăcinişul creşte

Stoluri, stoluri, prin mărăciniş

Crocănit de corbi gâlceavă

Unde să-mi găsesc opincile

Mărăcinişul să-l trec

Unde să-mi găsesc ochelarii

Să mai ies din ponegrire

Opincile sunt rupte

Ochelarii n-au dioptrii

Înfometat pentru călătorie

Rămân dincoace de şanţ

Cu gândul

La surâsul Tău sub mustaţă

Pentru soarele care se va naşte

În Gorubinţa e secetă

Scrumul înnegreşte inima

Jur împrejur

Crocănit de corbi

ÎN CĂUTAREA SPERANŢEI APRINSE

(Në kërkim të shpresës së kallur

Am căutat-o

În durerea

iritabilă

În aripa topită

Al păsării

uitate

Pe cărările

Bătătorite

Prin balta

murdară

Prin gâlceava

De vânturi

Pulbere ridicată

Sub sprînceana

Frântă

A uitării

În limba mutului

Cu privire topită

În fuga iepurelui

Ce îşi ia rostogolirea

Spre vale

Şi în iubirea

Călătorului

Cu fuga întoarcerii

În apa

Adormită

A fluviului uscat

În pârjolul buzelor

Setos pentru picătura de apă

Şi în lespedea pietrei

Unde prânzesc

Zânele ţintuitoare

În crăpăturile uitate

În anii roşi

În melodia

Fluierului uitat

Pe rafturile cetăţilor

Prin timp

Am căutat-o

În sinele

Călcat sub picioare

În oftat

În plânsetele pruncilor

Gemeni

În leagănul îmbucătăţit

De molii

În coviltirul furat

De legănători

În cupa suspinelor

Se aude plânsul fecioarei

Pentru cununie

II.

Ea

Nu avea privire

Nici formă

Domiciliul ei

Fusese adânc

Ascuns

Atât de adânc

În fundul fântânii

Aprinse

Suferise

Pentru o picătură de apă

Din izvorul uitat

Avea frisoane

Şi nici-un por

Fără fiori

Decăzută cu unghii

Rămasă în piatra crăpată

Ea şi-a pierdut

Comunicarea

Sensului

Suferinţei i-a căutat

Speranţele zdrenţuite

Cu unghiile şoarecelui

În cuibul pisicii

Înfometate

În creanga uscată

Pentru a întâlni

Singurătatea cucuvelei

Cu privirea indefinită

În spaţiul aprins

Cum se poate obţine

Pas şi capcană

Capcană şi pas

vijon

nga **Agim Gashi** Sun Sep 27, 2009 11:47 pm

CĂLĂTOR LA PORTIŢA CĂLĂTORIEI

(Shtegëtar i shtegut të shtegëtimeve

Măi râule

niciodată nu ai devenit

călătorie liberă

mereu prin zbateri

cu stropuri

dispersate

învelit

cu adierea

negurii

strecurate

în apus de stele

din privirea

cotidianului

te voi dărui

râule

cu stropi de lacrimă

Drumul spre calvar

merge cu oftatul

plânsului

înfometaţilor

şopteşte neîncetat

despre povara

pe care o porţi

cu scrâşnetul dinţilor

din frigul

de iarnă lungă

duci

şi numai duci

plânsul durerilor

iar eu te privesc

dar nu ştiu

necesitatea durerilor

Tu, măi râule

nu opri călătoria

mai mult nu vei fi râu

mereu îţi voi cânta

apocalipsa

pe mine mă ai însoţitor

cu vaiete şi lacrimi

ştii

doar tu

înţelegi şi vorbeşti

limba mea

cu pârjolul

frigului de vară

în tine

am potolit setea

în valurile

odihnelor concediilor

te-am netezit

te-am alintat

şi împreună cu tine

în câmpia albă

stropuri am vărsat

Plânsetele vor rămâne

în urma mea

râule

în urma mea

al plânsetelor îndepărtării

tu nu te oboseşti

de aceea te întreb

poţi să mergi

şi să nu-ţi fie frică

de chinurile drumului

spre Golgota

tu spargi maluri

Iar eu şchiopătând

nu te pot urmări

Tu spargi maluri

Iar eu mut

nu te pot saluta

tu deschizi drumuri

Iar eu caut cărarea

să te urmăresc

tu, măi râule

deschizi drumuri

umed pe de-a-ntregul

de lacrima ta

mergi până la ţintă

către adânc

eu însoţitorul tău

îţi aud

gemetele

despre idile

râu

al amintirilor

Înmugurite

al primăverilor

Seceta

să nu cadă pe tine

fluviorule

în tine

curcubeul îşi varsă culoarea

după ploaie

în tine

potoleşte setea iubirii

călătorul însetat

pe tine

privighetoarea

te alintă cu ciocul

pană

pentru pentagramă

în tine

cerbul şi cerboaica

îşi stropesc

coroana

până la sfârşitul

cântecului

Ştiu şi te vait

te umezeşti cu lacrima ta

fiindcă nu te poţi întoarce

pentru a te întinde

în pat

cu trupul tău

l-ai făcut

atât de potrivit

ca să nu ţi se audă

plânsul despărţirii

de stejarii

copţi şi arşi

tu râule

mergi

şi în urma ta

laşi curăţenie

mergi

şi prin frumuseţi

îngheţate

cu inundaţii

pe trotuare cureţi

urme

Dai înviorare

pe câmp

bolnav de secetă

ai dureri de cap

de acea

în mers

trupul ţi se abureşte

mergi răule

mergi să vezi izvorul

care nu seacă

mergi

şi în mers

devii una

cu ramurile

care te urmăresc

bagă-le adânc

tocmai în inimă

ca să le şteargă

lacrimile îndepărtării

Ştiu să le aud

şoaptele

cu vaiete

din văitatul de ieri

sub umbra grea

a norului negru

mergi şi spală-te

cu claritatea ta

nu uita

grafitti uriaşi

ai celor patru eseişti

hoinari

nici lava vulcanului

nici scrâşnetul

dinţilor de raşpel

al rozătorilor

care au pilit

zilele noastre

Binefăcător

al binefăcătorilor

mergi să vezi oftatul

baladelor

menţinute

în profunzimea memoriei

umezeşte

cu adierea ta

alergările după lumina

pierdută demult

nu încetini acel pas

fiindcă
mi se opreşte ora în mână

iar stejarilor topiţi

şi baladelor

li se va stinge

romanţa

iar eu

fericitule

rămân fără oglindă

nu pot vedea

liniile frunţii

nici cărarea

nici încotro trebuie ieşit

Te mai întreb

fericitule

ce să mă fac

rămas

undeva

singur

total singur

cu nopţile infinite

ale lui Velia Glauas

în hoinăreala veşniciei

pentru o relicvă

înlăcrimată

tu în patul tău

eu alături de tine

copil

anemic

De câte ori am intrat

în tine

râuşorule

cineva a vărsat

lipitori

şi dacă nu ar plesni

de sângele meu

Subt

ar fi de avut lipitori

pentru sângele

sângelui

Nu ştiu

râuşorule

aortă a ţării mele

de unde îmi vine

un gând

să-ţi povestesc

ceva

să călărească

cursul tău

cel ce s-a spălat

în tine

în ploaie

petele au rămas

neşterse

în istorie

poartă-le cu tine

până în străfunduri

Ce să-ţi povestesc

fluvişorule

cu riduri

în acest punct

vast

al acestei lumi

sfărâmate

cu cârpe

pe alocuri împrăştiate

precum fusta lui Sy(Monica)

de bârfitorii de rău augur

minte stricată

de o iubire

egală cu ura

cu otravă de năpârcă

întinsă

în valea dintre munţi

mierlele pentru a le otrăvi

pentru ochiul lui (Sy)Monica

Biata

hoinară

poartă-n poartă

prin cărările fără ieşire

zidite

oarbă

cu (cr-ort...)

unde ascunde orbul

ciocul ros

al ochiului

cu privire îndepărtată

dincolo de munţii

înfriguraţi

de văpaia pârjolitoare

a zilelor

decăzute

pe cărările fără ieşire

Unde a rămas penelul pictorului

pentru o pictură mărăcinoasă

cu abc-ul neînsuşit

dispersat precum stropii

topite în buzele uscate

de secetă verii

în verigă

fără nici-o lingură de mălai

în ciaunul de fiertură

în clocot

lasă-mă fericitule

să mă odihnesc

în locul de naştere

fiindcă mi se pare

că dorul

coboară din vârf

din Velia Glauas

vata lui Leka Fani

precum Odiseul

pentru a atinge cu suflet

osul celui dintâi

Îî Itaca sa

lângă biserica lui Kuiarka

din Dushkaja* cu stâncă

* Stejarişte

CAUTÂND COTIDIANUL

(Në kërkim të përditshmërisë)

Şoptind cu mine

am devenit călător

al nopţilor zgomotoase

călător

al cărării pierdute

în pierzanie

întreb zânele

lumina de lună

de ce eu

nu am viaţa lungă

precum fluviul

cărare deschisă

ar fi avut pentru ţintă

condus

cu cântecul topit

al idilei

remarcate

de licuricii stelelor

cu lacrima albastră

Cu faţa palidă

de lumina lunii

după miez de noapte

cu bucuria aşternută

pe patul

răzbunător

al cursului

nu te poţi întoarce

din nou

pentru a rămâne

în tăcerea împietrită

mereu

pe cărările fără ieşire

cu cântecul uitat

al mersului stropit

cu picături de lacrimi

sfărămate

prin oceane sărate

cu ghemul în mână

firul

căutându-l

în smocul

strâns legat

În toiul remarcării

învelit în cotidian

parcă mi s-a impus

visul reânnoit

pentru a căuta

portiţa cărărilor

călare

pentru a povesti

povestea

cu drumul oprit

de întâmplări neprevăzute

pentru a i propune

o mie şi una de “de ce-uri”

fără răspuns

pentru a-l sătura

cu nerăbdare

pănă când

va plesni

el sau eu

nu am cântar

pentru a-l măsura

Merg

pănă-n colţul cărării

şi din nou mă-ntorc

pentru a găsi

portiţa

pentru a-l întreba

întâmplări fericite

lăsate la portiţa închisă

în ghemul de fire

cu smoc de căcărează

în acea cercetare lungă

te am găsit prietene

al versului atârnat

în geana

încărcată

cu picături de lacrimi

Hose Antonio

Arce Agire

- rşti tu acel

însoţitor

al portiţei pierdute

cu pentagrama

păsării

cărei i-ai dăruit aripile

dacă i-aşi tăia aripile

ar deveni a mea

nu ar fugi

dar astfel

nu ar mai fi pasăre

în timp ce eu

aşi dori-o pasăre

Unde te mai duci prietene

scena este deschisă

pânditorii

după culise

cu capetele înnegurate

au repezit pasul

pasărilor

pentru a le scurta aripile

vulturilor

să le deschid portiţa coliviei

pentru a le amăgi

parcă sunt libere

te ascult prietene

şi clar îmi vine

consolarea

mereu în aşteptare

cu această încărcătură de foc

care din interior

mă arde

DOMNUL MEU

(Imzot)

I.

De câte ori

Mă răpeşte idila

În aceasta întindere

Oblică

Mă afund

În scorbură

Stejar vechi

În călătorie

Deschis

Către focul

În miezul iadului

Descoperit

Prin cabinete luciene

Pentru a găsi

Odihnă

În liniştea

Învălmăşelii

Stropită

Cu picături grele

Ale petelor

Fără spectru

II.

(Zgomot

Plăcut

Co(i)mpus

În penta(pro)grame

Euro(a)fonic

Să servească

Pentru serenadă

De cinstire

Nici cuiul

Pe vârf de baston

Străregăsit

Şi (ne)ştergerea

Rămăne

Urma

În reliefuri

Zdrenţuite

Pentru pergamenturi

Este oare

Concurenţă

Pline de durere

Sângele dorit

Mărunţişuri mărunţite,

(Stră)subţiate (stră)ascuţite

III.

Dansul

A rămas

Dans

În şefie

Fără hotar

În stilul

Străsubţiat

Ascuţit

Cu măiestrie

După culisele

Străsubţitorul

Străsubţitorilor

Străsubţiat

Iese în arenă

Lăsând

Cele străsubţiate

Pătate

În pergamente

Cu albimea

Bârfit-întocmit

În cabinete

De gheaţă

Ţese smocuri

Rămânând

În (ne)claritate

Netezită şi

Aspră

IV.

Privit în mijlocul

Mâniilor cotidiene

Pentru o plăcere

Rămân dorinţele

În neobservare

Dumnezeule

Celui ce i se iartă

Cu blândeţe

În stilul

Eurosmock

Să i fie amară

Pentru capul

Celor nenăscuţi

Piatra de hotar

Să se pună la loc

Duke e pritur yllin

Mbi eshtra të gurëzuar/ Para syve/

Të kontinentit “të kulturuar”/

Autoktoninë stendojmë/ Në pritje të yllit/

Oxhaku duhet mbajtur/ Ndezur

Hysen Këqiku, Ecje

Një variantë si rrugë e mundshme për kuptimin e poezisë së Hysen Këqikut, shprehet në përmasa të mirëfillta edhe përmes poezisë Ecje. Ecja shqiptare shëmbëllen me një vertikalitet në të cilën defilon atdheu, e shkuara dhe tanishmëria e tij. Poezia e Hysen Këqikut në këtë vëllim selektiv nuk është një lirikë monokrome, monotematike, dhe, do të shtoja, as e angazhuar. Por mund të themi, pa droje nga politizimi i padëshiruar i disa fjalëve si “atdhe” apo “patriotizëm”, prezente në periudhën komuniste të vendeve të rajonit tonë, na ftojnë të themi se autori shkruan me ngazëllim për atdheun, për vendlindjen (ku kohëve të fundit, „rriten manaferrat/ mbi eshtrat e gurëzuar”), duke shtuar: „Pa puthjen tënde, atdheu im/ Nuk do të kisha ekzistuar kurrë/ Pa ëndjen e përflakur për ty). Apo: Të kam dashur dje/ Dardani/ Të dua dhe sot/ Kosovë/ Siqoqoftë/ Do të të dua edhe nesër; një lumë është “aorta e atdheut tënd”, etj.

Në të njëjtën kohë, elemente të historisë, traditës, mitit (nga një herë edhe nga “bota e jashtme”: Itaka, Odiseu, Pegasi, mollat e Hesperideve), toponimitë lokale i japin, pa mëdyshje, një nuancë ekspresive krijimeve të tij (ekzemplifikojmë disa nga ky bagazh fjalësh që e prarojnë lirikën e tij: Premti, Besa, Lotina, Gorubinca, Gjilani, Kumanova, Leka Fani, kisha Kujarka, Dushkaja apo Dardania Sacra, Velia Glauas, Faranores, Naisusiana). I themi të gjitha këto në një kontekst më të gjerë, të cilin e kam kujtuar duke analizuar disa aspekte lidhur me poezinë e Sabile Bashës dhe femrave tjera kosovare, duke përmendur faktin se nuk është fjala për një “uniformizim”. Shkruaja atëherë për një “kromatizëm”, një ngjashmëri “ngjyrash” të realizuara edhe përmes raportimit ndaj elementeve të traditës, apo gjeografisë/ historisë/ mitologjisë/ zakoneve, me një fjalë për atë që definon një “mënyrë për të qenë” i njerëzve të vendit, nganjëherë pa i harruar presionet e gjeneruara nga konfrontimet violente ish/jugosllave, me të gjitha dramat dhe shkatërrimet e pasviteve të ’90-ta, sidomos.

Pa i huazuar ato që janë thënë atëherë, përkujtoj faktin se asokohe te ne ishte fjala për një bagazh kulturor “të përkufizuar” të mënyrës për të shkruar dhe, jo në rradhë të fundit, për trajtimin e lekturës së një lexuesi nga një vend tjetër, nga një hapsirë tjetër kulturore, nga pikëshikimi i estetikës dhe sociologjisë së receptimit, duke nënvizuar se horizonti i pritjes së lexuesit është në totalitet dhe ekskluzivisht i përbërë nga norma estetike, edhepse tek/tuk dalin në pah edhe kriteriume vlerësimesh të rendit ekstraletrar, dhe këtu diskutimi depërton mbi një teren tjetër. Nuk ishte një nënvizim i mtuar të japë një ngarkesë më të madhe të komleksitetit, përveç asaj që e kanë vargjet e disa poetëve tjerë, siç nuk është rasti as tani, te Hysen Këqiku. Diskutimi në fjalë vizon rikonstrukcionin e veprës në procesin e lekturimit të saj nga ana e lexuesit apo/ edhe “deshifrimin” e një game shëmbëlltyrash (të konturuara përmes një vargu apo një grup fjalësh etj.), në një mënyrë e cila mundëson njohjen/ kuptimin e “tjetrit”, të bagazhit të përditshëm kulturor/ historik, të cilit i raportohet. Dhe, ma merr mendja, përmes numërimit të shembujve dhe shpjegimeve të shkurta (prezente në variantën rumune), kemi qenë mjaft i qartë, aq sa na lejon kjo përçapje kritike.

Po qe se i referohemi këtij seleksioni reprezentativ, konstatojmë se Hysen Këqiku është një misionar për të cilin e shkuara është një vlerë e rëndësishme, një njeri me shpresa për ardhmërinë, por edhe me një dozë pesimizmi të përkufizuar (Të dua sot Kosovë/ Sido që të jesh/ Do të të dua edhe nesër), ku vërehet një gjurmë e humbjes së besimin ndaj atyre “kabineteve të akullta” të fuqive që ende nuk i kanë marrë parasysh edhe vuajtjet e njerëzve të këtij rajoni, “në mesin/ e duarve të përditshme” apo e të shkuarave, si dhe besimi ndaj të Madhit (Nuk do të kisha shkronja/ Pa gravërimin e t’Madhit). Dhe, çdo gjë që shihet në këtë përzgjedhje lirike, konstatojmë se Hysen Këqiku nuk shkruan poezi për dashurinë, por dashuria është një temë të cilën nuk e anashkalon. Kështu, dashuria është, në këto poema, “e pjekur nga afshi i glinës”, “dashuri idilike” apo “dashuri e shembur”. Atë e hasim në shëmbëlltyra të tipit si “dashuria e shtegtarit” me “fugën e kthimit” (apo me shprehjet si: “etja e dashurisë/ së shtegtarit të etshëm”), apo “dashuri/ e barabartë me urrejtjen/ me helmin e nëpërkës” etj.

Por, ndoshta, ndër elementet përcaktuese të poezisë së Hysen Këqikut, përveç atyre të potencuara tashmë, një nga më të rëndësishmit është nostalgjia. Nostalgji të cilën e vërejmë si një nyancë me të cilën i konturon fjalët që i fut në varg. Nostalgjia pas vendeve/ ngjarjeve/ njerëzve, tashmë kujtime nga një kohë e zhurritur në pakthim, një e shkuar e prekur nga ngjyrat e pritjes (një shembull: “ Vargu im rend kah agimet/ Duke e ndjekur tymin e oxhaqeve/ Kthimi i harabelave”), apo të fëmijërisë, ndoshta (për shembull kur flet për “lindjen e ninullave”), apo të ëndërrimit/ ëndërr qoftë kjo për qenjen e dashur, për vendin ku ka lerë, apo për besimin se do t’i “mjekojë plagët/ me rrugët e shtruara” etj. Nga një herë, po qe se do ta mendonim poezinë si një tabllo të gjallë, e ngjyrosur me jetë, vargu i tij tenton tek/tuk të kaplojë ngjyrën e melankolisë, porsi në fotografitë sepia, të vjetra e të dashura të njerëzve tanë.

Janë pjesë nga gjërat që mund të lexohen ndërmjet rradhëve të vargjeve të Hysen Këqikut, nënshkrues i një varg vëllimesh, jo vetëm poetike. Është, në vizionin tim, një autor që duket se nuk vizon forcën, kamxhikun apo kompleksitetin e vargut/ shprehjes poetike, më së denduri, thuajse (qoftë edhe dukshmërisht), duke mos u bazuar në emocionin formal, por, ndoshta, nga një herë, mbi atë të përjetimit. Kështu, shëmbëlltyrat përshkojnë, thuajse, etapat e “mbështjelljes” me fragmente të tanishmes apo të shkuarës/ histori/ mit, duke e kërkuar me ëndje esencën që unifikon eksperiencat/ vizionet/ mesazhet poetike të fshehura në fjalë, si infrastrukturë e aktit krijues.

Në këtë vëllim nuk gjendet ndonjë poezi eksperimenti apo ndonjë që i shërben precizitetit të diskursit, apo ndonjë ku vërshojnë figurat stilistike, këto të fundit duke mos munguar, ndërkaq (për ekzemplifikimin e mënyrës në të cilën i konstrukton tropet: “Hapat nëpër kohë akrepa të lëvizjes”, “shqigjet e bukurive prej qelqi”, “të bëhesh gjinkallë shikimi/ në degën e thatë”), na lënë përshtypjen se kemi të bëjmë me një poezi në të cilën autori tenton të transmetojë një gjendje, një imazh, një mesazh. Dhe, shpesh herë, përmes kësaj, ndoshta, kur vargut i kanoset rreziku të zhytet në një dallgët e prozës, poeti din ta frenojë. Përndryshe, autori edhe vetë e shfrytëzon shprehjen “nuk fshihemi pas metaforave”.

Para përmbylljes së kësaj analize konsideratash kritike, vlen të theksojmë se është interesant, por jo dhe mahnitës, fakti se autorët nga rajonet më të afërta me Luginën rumune të Timokut, siç janë rajonet e Kosovës Lindore, janë „shpërngulur” në gjuhën rumune disa poetë të rëndësishëm, si, Miradije Ramiqi, Ibrahim Kadriu, Sabile Basha, Nexhat Rexha, Sabit Rrustemi, Ramadan Mehmeti, Fatmir F. Salihu, Engjëll Koliqi, Albina Idrizi, Bardh Frangu, Sarë Gjergji etj. Janë autorë të inspiruar që kanë shprehur dëshirën për ta parë poezinë e tyre edhe në gjuhën e një vendi ku njeriu lind poet. Hysen Këqiku përmes „Melodisë së pritjes” dëshmon se është një kosovar i frymëzuar për të cilin vendlindja don të thotë diç më shumë seç dimë ne për të. Ai ka tani, në pritjen e hyllit të tij, dashamirët që do t’ia bekojnë dëshirën e mbetjes në vendlindjen e tij, ku i është dhënë mundësia për t’u rritur me dashuri, atje ku edhe hëna në qiell të ndihmon të shkruash poema përmes të cilave mund të ulesh në ardhmëri, në prozhmin e disa emrave tringëllimtarë të poezisë shqiptare, një “melodi e pritjes” së transponuar në gjuhën rumune nga Baki Ymeri.

Marius Chelaru

Romanţă pentru menestrel sau O nouă Odisee

Iată încă o carte, încă o voce a Kosovei literare şi artistice, şi un alt romantic mesianic – Hysen Këqiku, la prima impresie un menestrel ce ne bate la poartă pe înserate, aducându-ne poveştile unor locuri şi personaje legendare. Îl primim în ospeţie şi ne dăm uşor seama că pelerinul acesta nu-i un om obişnuit, iar în spatele poveştii sale romanţate se ascunde o altă Odisee, adevărată şi tragică, dar cu totul alte personaje şi din alte locuri. În ce-l priveşte, el nu face decât s-o reproducă pentru ascultător.

Astfel înţelegem că grădina Hesperidelor unde se zice că ar creşte acel pom ce face mere de aur, păzite cu străşnicie de un dragon cu o sută de capete, nu este de fapt grădina acestor fiinţe fabuloase din legendă, ci se află în realitate în ţinutul natal al poetului, care, iată, recurge la diferite comparaţii şi alegorii pentru a cânta în „limba sfintei Eriteea” (Erytheia fiind şi una dintre nimfe), şi a capta atenţia şi bunăvoinţa ascultătorului. Chiar călătoria sa nu e întâmplătoare, ci „călătoria sfinţeniei”, făcută cu un scop anume, mărturisit în „Surâsul mă urmărea”: „Eu credeam/că voi lecui rănile/cu drumurile aşternute în faţa mea/(…)/Mergeam/cu pasul obositor al versului”.

Impresia ni se transformă în convingere pe măsura lecturii, sincronă cu însăşi pseudo-povestea pelerinului: recunoaştem toate elementele unor etape nu numai preparatorii ci şi iniţiatice ale unei călătorii într-un continuum spaţio-temporal, al istoriei deopotrivă legendare şi naţionale, evocând personaje şi localităţi antice albaneze sau cele din timpurile moderne, printr-un procedeu de panoramare virtuală: după ce a pus şaua pe calul lui Aga Ymeri, şi luna îi dă binecuvântare pentru „dorinţa întoarcerii”, pelerinul străbate locurile natale de care este legat cu firele invizibile ale dragostei.

Într-un fel, pare a fi plecat departe, dar de fapt străbate diferite locuri marcate de anumite evenimente cu puterea gândului, într-un mod vizionar. Mai mult, are sentimentul revelaţiei, al iluminării, izvorât dintr-o conştiinţă trează şi lucidă că trebuie să iasă din fixaţii şi tradiţii, că nu este suficient să meargă şi să vorbească, dacă doreşte schimbarea: „Mersul şi rămânerea pe loc/Trebuie depăşite”. De aceea istoria neamului său este şi o lecţie de viaţă din care izvorăşte tocmai rezoluţia: „Din ghitara/Cu sârme rupte/Şi tremolo frânt/Aştept o melodie/(…)/melodia aşteptării”.

Cititorul înţelege că autorul nu numai că reproduce recreând poematic acel extraordinar proces de transformare interioară, comparabil cu revelaţia avută în urma unui pelerinaj sfânt şi folositor, dar acesta conştientizează şi sarcina pe care trebuie să şi-o asume şi pentru care trebuie să lupte, în numele celui mai pur sentiment – dragostea necondiţionată, pentru pământul şi neamul său. Astfel, poemul „Te iubesc” este de o intensitate şi o concentrare stilistică remarcabilă, impresionând prin dramatismul intrinsec orice cititor, şi cu atât mai mult pe cel român, care îl va compara desigur cu „Cântarea României” de Alecu Russo, încadrat de George Călinescu la mesianicii pozitivi, formulă aplicabilă şi în cazul de faţă: „Te-am iubit ieri/Dardanie/Te iubesc azi/Kosovă/Oricum ai fi/Te voi iubi şi mâine”. Acesta este „focul care îl arde” pe poet, oriunde ar merge.

… S-a înnoptat de tot şi atât poetul pelerin cât şi cititorul ce l-a primit în găzduire în casa inimii sale trebuie să se odihnească. Primul e mulţumit că a spus tot ce a avut de spus şi a fost ascultat şi înţeles. Ultimul îşi va reaminti încă multă vreme povestea acestuia, cât şi cuvintele de rămas-bun după această călătorie a sfinţeniei în care i-a fost alături: „Şi după mersul meu în veşnicie/În opere să mă-nviaţi/Phoenix”…

Monica Mureşan

Romancë për një menestrel të ri apo Një Odisejadë e re

Ja dhe një libër tjetër, edhe një zë i ri Kosovës letrare dhe artistike! Ja dhe një tjetër romantik mesianik, Hysen Këqiku në gjuhën e Emineskut. Në përshtypjen e parë duket si një trubadur që na troket në portën e muzgut, duke na prurë përrallat e disa vendeve dhe personazheve legjendare. E pranojmë në konakun e mikpritjes dhe kuptojmë se ky pelerin nuk është një njeri i rëndomtë, ndërsa në shpinën e përrallave të tij të romancuara fshihet një Odisejadë e re, e vërtetë dhe tragjike, por totalisht me personazhe tjera dhe nga vende të tjera. Në të vërtetë, ai nuk bën tjetër veçse një riprodhim të ri për dëgjuesin.

Kështu kuptojmë se si në kopshtin e Hesperideve rritet ajo pemë që bën molla të arta, të mbrojtura me rigorozitet nga një dragua me njëmijë koka. Faktikisht nuk është kopshti i atyre qenjeve të famshme nga legjenda, por kjo lulishte gjendet në vendlindjen e gjallë të poetit, e cila, ja, shfrytëzon krahasime dhe alegori të ndryshme për të kënduar në gjuhën e „Eritesë së shenjtë” (Erythea duke qenë njëra nga nimfat), duke e joshur kështu kujdesin dhe vullnetin e mirë të dëgjuesit. Madje edhe rrugëtimi i tij nuk është i rastësishëm, por „rrugëtimi i shenjtërisë”, i realizuar me një qëllim të veçantë, i rrëfyer në „Buzëqeshja më tërhiqte”: „Unë mendoja/ se po t’i mëkoja plagët/ kur shtrija rrugët para vetes,/ Ecja/ me hapin lodharak/ të vargut”.

Impresioni na transformohej në bindje në bazë të lekturimit, sinkronik me vetë përrallën e pelerinit: i rinjohim të gjitha elementet e disa etapave, jo vetëm parapregatitëse por edhe nxitëse të udhëtimit në një hapsirë temporale/kontinuitive, të një historie legjendare dhe kombëtare, duke evokuar personazhe dhe lokalitete të lashtësisë shqiptare apo të kohës moderne, përmes një procedeu të panoramimit virtual: pasi që e ka shaluar kalin e Aga Ymerit, dhe hëna ia jep bekimin për „dëshirën e rikthimit”, pelegrini përshkon vendlindjen e tij me të cilën është ndërlidhur me fijet e padukshme të dashurisë.

Në një farë mënyre, autori duket të ketë vajtur larg, duke përshkuar vende të ndryshme të prekura nga evenimente të ndryshme, me fuqinë e mendimit, në një mënyrë vizionare. Dhe aq më shumë, autori ka ndjenën e revelacionit, të ndriçimit, që buron nga një vetëdije e zgjuar dhe lucide se duhet të dalë nga përkufizimet e traditës, se nuk mjafton të shkojë e të flasë, po qe se e dëshiron transformimin: „Ecja dhe ngecja në vend/ Duhen tejkaluar”. Për atë historia e kombit të tij është një leksion jete që gurgullon nga rezolucioni: „Nga kitara/ Me tela të këputur/ Dhe tremolo të frenuar/ Pres një moldi/ (...)/ Melodinë e pritjes”.

Lexuesi kupton se autori jo vetëm që riprodhon duke krijuar poematikisht atë proces të jashtëzakonshëm transformimesh të brendshme, krahasuar me revelacionin e përjetuar pas një pelegrinimi të shenjtë e të dobishëm, por kjo vetëdijëson edhe barrën që duhet marrë dhe për të cilën duhet luftuar në emër të ndjenjës më të çiltër – dashurisë së pakushtëzuar, për dheun dhe kombin e vet. Kështusoj, poemi Të dashuroj është i një intenziteti dhe koncentrimi stilistik të rëndësishëm, duke impresionuar përmes dramatizmit të brendshëm çdo lexues, dhe aq më shumë lexuesin rumun, që do ta krahasojë sigurisht me Këngëtimin e Rumanisë të Aleku Rusut, i inkuadruar nga Gjeorgje Këlinesku në spektrin e mesianikëve pozitivë, formulë e aplikuar edhe në rastin konkret: „Të kam dashur Dardani/ Të dua sot/ Kosovë/ Do të të dua edhe nesër”. Ky është zjarri që e djeg poetin, kudo që të shkojë...

... Ka kapluar nata deri në piskun e saj, dhe, sa poeti pelegrin, po aq edhe lexuesi që i ka ofruar mikpritje në shtëpinë e zemrës së tij, duhet të prehen. I pari është i kënaqur pse e ka thënë gjithë atë që ka patur për ta thënë, dhe ka qenë i dëgjuar dhe kuptuar, ndërsa i fundit do ta rikujtojë edhe gjatë kohë përrallën e tij, si dhe fjalët e lamtumirimit pas këtij rrugëtimi të gjatë të shenjtërisë që i ka ndenjur pranë: „Dhe pas ecjes sime në shenjtëri/ Në vepra të më ngjallni/ Feniks”.

Monika Mureshan

BIBLIOGRAFIE

Hysen Këqiku s-a născut la 7 iunie 1944, în satul Velegllava, comuna Dardana (Republica Kosova). Şcoala elementară la Velegllava şi Lloian, liceul la Presheva, iar studiile de limbă şi literatură albaneză la Scopie şi Priştina. Scrie încă de pe băncile şcolii elementare. Debut în presă: 1963. Debut editorial: 1994. Este prezent în câteva opere de grup de autori, în reviste jubilare şi lexicoane. Este director al Editurii Kurora (Coroana) din Ghilan şi membru a Uniunii Scriitorilor din Kosova. Trăieşte şi crează la Ghilan. Opere publicate: Cel care te ia peste picior (poeme, 1994), Tu ieşi din joc (poezii pentru copii, 1995), Frontiere care se ating (dramă, 1997), Lumină peste Lotina (poeme, 1999), Cascadă nesecată (poem pentru copii, 2000), Stătornicie cu fidelitate (poem pentru copii, 2000), Velia Glaua vis reînnoit I (monografie, 2001), Velia Glaua vis reînnoit I, genealogie, 1720-1996 (2001), Amintire de dor pentru şcoala mea (poezii pentru copii, 2004), Suspine pentru pământ (volumul I, panoramă literară, 2004), Melodia aşteptării (poezii, 2005), Amintiri de dor pentru şcoala mea (poezii pentru copii, volumul II, 2007), Nazif Perlepniţa, erou printre eroi (monografie, în colaborare, 2008), Demir Behluli (monografie, colaborare, 2008), O patrie cu iubire (poezii, 2008), Veghe înflacărată (poezii, 2008), Demir Behluli (monografie, 2009), Puncte de observaţii (alţii despre Demir Behluli, 2009), Sete nestinsă (poeme, 2009).

BIBLIOGRAFI

Hysen Këqiku u lind më 7 qershor 1944, në Velegllavë të Dardanës. Shkollën fillore e kreu në vendlindje dhe në Llojan të Kumanovës, gjimnazin në Preshevë, kurse gjuhën dhe letërsinë shqipe e studjoi në Shkup dhe në Prishtinë. Me shkrime ka filluar të merret që kur ishte nxënës i shkollës fillore. Debutimi në shtyp: 1963. Është i prezentuar në disa vepra të autorëve kolektivë, në revista jubilare e leksikone. Ka redaktuar dhe reçensionuar dhjetra vepra letrare për fëmijë e të rritur. Është editor i Shtëpisë Botuese “Kurora” në Gjilan dhe anëtar i Lidhjes së Shkrimtarëve të Kosovës. Jeton dhe vepron në Gjilan. Veprat: “Nëpërkëmbësi”, poezi për të rritur, 1994, “Ti dil nga loja, poezi për fëmijë, 1995, “Kufij që preken”, dramë për të rritur, 1997, “Dritë mbi Lotinë”, Poezi për të rritur, 1999, “Ujëvarë e patharë”, poemë për fëmijë, 2000, “Qëndresë me besa-besë”, poemë për fëmijë, 2000, “Velia Glaua ëndërr e ripërtërirë” I, - monografi, 2001, “Velia Glaua ëndërr e ripërtërirë I, – gjenealogji 1720-1996”, 2001 “Kujtim malli për shkollën time” I, - poezi për fëmijë, Gjilan, 2004, “Psherëtimë për tokën” I, - panoramë letrare, 2004, “Melodi e pritjes”, poezi për të rritur, 2005, “Kujtim malli për shkollën time”, poezi për fëmijë, II, 2007, “Nazif Përlepnica, hero në mes të heronjve”, monografi, me bashkautor Muharrem Bajramin, 2008, “Demir Behluli”, monografi, me bashkëautor Jonuz Fetahajn, 2008, “Një atdhe me dashuri”, poezi, 2008. “Vegim i përflakur”, poezi, 2008, Demir Behluli” – monografi, 2009, “Pikëvështrime” (të tjerët për Demir Behlulin), dhe “Etje e pashuar”, 2009.

CONŢINUT / PËRMBAJTJA

În aşteptarea stelei

(Duke e pritur yllin) / 5

1. BESA* MULT DORITĂ

(Besë e gjakuar) / 9

GARA DE AŞTEPTARE

STACIONI I PRITJES

2. NASTEREA CANTECELOR DE LEAGĂN

(Lindja e ninullave) / 13

3. SURÂSUL MA URMAREA

(Buzëqeshja më tërhiqte) / 18

4. SUSPINELE UMEDE

(Pëshpëritjet e lagura) / 19

5. MERS (Ecje) / 20

6. VEGHE (Vegim) / 21

7. DINCOLO DE NOPŢI

(Përtej netëve) / 22

8. PRIN FRUMUSEŢI ÎNGHEŢATE

(Nëpër bukuri të akullta) / 23

9. MELODIE A AŞTEPTĂRII

(Melodi e pritjes) / 24

10. PLIMBARE DE HOINARI

(Bredhje bredharakësh) / 25

11. CUCUVEAUA (Kukuvajka) / 26

12. TE IUBESC (Të dua) / 27

13. AŞTEPTARE (Stendim) / 29

14. GARA DE AŞTEPTARE

(Stacioni i pritjes) / 31

15. ÎN OBSERVARE (Në vrojtim) / 32

16. DESTIN ŞI HAR (Fat dhe dhunti) / 33

EU AM VRUT PASĂRE

(UNË E DESHA ZOG)

17. CEARTĂ (Rragatë) / 37

18. ÎN CĂUTAREA SPERANŢEI APRINSE

(Në kërkim të shpresës së kallur) / 39

19. CĂLĂTOR LA PORŢILE CĂLĂTORIEI

(Shtegëtar i shtegut të shtegëtimeve) / 43

20. CAUTÂND COTIDIANUL

(Në kërkim të përditshmërisë) / 55

21. DOMNUL MEU (Imzot) / 59

22. Duke e pritur yllin / 63

23. Romanţă pentru menestrel sau O nouă Odisee / 68

24. Romancë për një menestrel të ri, apo, Një Odisejadë e re / 71

26. Bibliografie / 74

27. Bibliografi / 75

Mon	Tue	Wed	Thu	Fri	Sat	Sun
				1	2	3
4	5	6	7	8	9	10
11	12	13	14	15	16	17
18	19	20	21	22	23	24
25	26	27	28	29	30

Dorëshkrimi i librit të Hysen Këqikut në gjuhën rumune

Dorëshkrimi i librit të Hysen Këqikut në gjuhën rumune

Re: Dorëshkrimi i librit të Hysen Këqikut në gjuhën rumune