Petraq Kote:Trenul ce fuge de durere

nga **Agim Gashi** Wed Sep 16, 2009 12:25 am

Trenul ce fuge de durere

Petraq kote

Poet, prozator şi eseist născut în 1959 la Fier, Albania, autor al volumelor Cântec nebun, Bătut-au clopotele, Pierderea, Muza, Cântec nepovestit, Cântecele din vechime, Întâmplare printre Muzaka, Bun venit, rămas-bun şi Portretul mi-am atârnat pe peretele vremii.

Përktheu dr. Ardian - Chritian - Kyçyku

Pedagog në Akademinë e Arteve të Bukura Bukuresht, Ruamani

Trenul ce fuge de durere
(Treni që i ikën dhimbjes)

Mi-au venit în minte pilonii de onoare ai casei
ce şine pentru calea ferată
a vieţii au devenit;

Şi bunica cu bunicul
care trenul încrederii trăgeau
trenul cu care călătorea familia noastră mare.

Pe urmă
tata şi mama şi-au schimbat trenul
într-o gară ca o viaţă

Iar acum când trag
trenul zgomotos al familiei mele zgomotoase
îmi vine să mă cert cu pilonii ce putrezesc
cu acoperişul ce picură
şi cu viaţa ce se sfârşeşte într-o viaţă...

Plopul uscat, cocorii şi scriitorul(Plepi i tharë, gargujt dhe shkrimtari)

Ca un os smuls din cimitir
pe marginea drumului stă un plop uscat
nişte ciori, aşezate pe ramuri, blesteamă
obosite drumul nebun.
Un bufet dărăpânat deţine
singur-cuc
un scriitor
şi el, aidoma ciorilor, cu paharul
înjură junghiul
oh,
drum fără-de-drum
pe drumul nebun.
Se uită-n sus
vrea să le vorbească
din dinţii minţii strânge
cât de mult se chinuie
eh, în sfârşit
creierul muşcat
îi eliberează gura.
… au fost nişte ani o, păsărilor negre
când sufletul bun stăpânea pământul…

apoi blesteamă anii peste care calcă
îşi închide gura bine
şi nu mai povesteşte…

... tinerii ţârani fără glorie(… fshatarët e rinj pa lavdi)

Merg spre satul meu de naştere…
Zeci de ani cu geanta din spinare
cu praf
cu nori
cu ceaţă de simţuri îmbrăcat.

Cineva îmi ascunde imaginea! …

Pe umeri n-am glorie, am doar praf
pulbere naturală
voci murdărite şi priviri murdare.
Din nefericire
car şi suferinţaedhe vuajtjen,
căci prietenii-mi sunt deştepţi
iar duşmanii – proşti!

Când voi ajunge-n sat îmi voi scutura hainele
dar
dacă o voi găsi în viaţă pe iubita mea
că-n faţa altcuiva merită să mă prezint curat şi fără nori?!
Oh,
nu pot trece
de sub pragul satului
prin castelul unde mă apăream cândva de duşmanii deştepţi
au pus pesemne
desigur
sub castel
mormântul iubirii mele!

Un corb mă anunţă c-a murit şi mormântul
nu prea-l înţeleg!
Mă-ntorc...
întors ca un sacou vechi
la
la croitorul chior

Oraşul fără minte
(Qyteti pa mend)

Pe harta oraşului
Cenuşa guerilă aruncat-a noi semne topografice:
şi gloanţele
grenadele
minele
cuţitele
politicile
iar sângele
şi-a desenat pârâiele
izvoarele
O, Doamne… din care se bea!
Şi veteranii
i-au ridicat din nou monument minciunii.

Mintea?!
Oh, mintea
nu se afla în oraş atunci…

Pe harta oraşului
mintea-şi are locul gol.

Mi-e teamă că într-un viitor
când mintea va fi prezentă
nu va mai fi loc pentru minte în oraş
iar răsăritul soarelui
îl voi vedea prin aripile corbilor – dimineaţă.

Durere
(Dhimbje)

M-au păsărit chiar şi duşmanii
iar fratele mă arde cu soarele…
Pământul strigă după apă
Imaginaţia se-ntinde urlând…
Ucise sunt graniţele imposibilului
dar puterea viselor nu mai are picioare.
Cad frunzele sufletelor toamna
şi briza dorului le-mpinge cu vârful degetelor

Revista HAEMUS 2009-02-19

Mon	Tue	Wed	Thu	Fri	Sat	Sun
				1	2	3
4	5	6	7	8	9	10
11	12	13	14	15	16	17
18	19	20	21	22	23	24
25	26	27	28	29	30